Cable Communications Systems NV (CCS), acționarul majoritar al operatorului de telecom RCS&RDS, va lansa două emisiuni de obligațiuni, în euro și lei, prin care vrea să atragă peste 690 milioane de euro pentru refinanțarea unor datorii existente. Operațiunile vor reduce expunerea companiei la riscul valutar, fapt care a determinat agenția de evaluare financiară Standard&Poor’s să îmbunătățească perspectiva asociată calificativelor acordate celor două companii.